Treceți la conținutul principal

În stilul Hindustani

Namaste India 2013

Organizat de câteva ONG-uri, festivalul Namaste India are loc în fiecare an la Muzeul Satului din Bucureşti şi încearcă pe cât posibil să aducă, pentru cei pasionaţi şi pentru cei curioşi, elemente ale milenarei culturi, prin prezenţa artiştilor indieni recomandaţi de ICCR (Institutul cultural indian). Aflat doar la a patra ediţie, festivalul nu a fost scutit în anii trecuţi de kitsch, de pseudocultură şi mai ales de pseudo-spiritualitate. Se încearcă însă o rafinare a manifestării, cu toate ca europeanul este sensibil la senzaţional şi senzorial, nemaiauzind chemarea interioară de evoluţie spirituală.

Ediţia din acest an a avut ca eveniment de deschidere concertul de muzică clasică indiană susţinut de cântăreaţa Mahua Mukherjee şi percuţionistul Sanjay Kansa Banik împreună cu muzicienii români Anne Marie Ene (vioară), Mihai Sturza (flaut) şi Mihai Lupoaie (armoniu). A fost unul dintre cele mai reuşite spectacole de acest gen care au avut loc în România, o altă prezenţă memorabilă fiind cea a lui Amjad Ali Khan la Festivalul Enescu 2011. Cum arta şi spiritualitatea sunt nedespărţite, muzicienii prezenţi pe scena Namaste India în seara de 20 iunie sunt practicanţi ai disciplinei Sahaja Yoga
Mahua Mukherjee urmează linia şcolii Patiala Gharana şi a studiat stilul Hindustani (muzica clasică din Nordul Indiei) sub îndrumarea lui Pandit Ajoy Chakraborty, cel mai renumit exponent al acestei şcoli. Interpretul de tabla (instrument de percuţie acordabil alcătuit din două piese) Sanjay Kansa Banik urmează şcoala Benares Gharana, fiind discipolul lui Dulal Ch. Natto şi nota sa distinctivă o reprezintă execuţia ritmurilor cu mâna stângă la bayan (una din cele două piese al tablei). Anne Marie Ene, violonistă în Orchestra de Cameră Radio, a studiat mulţi ani în India stilul Hindustani cu Prof. Joy Shrivastava (şcoala Senia Gharana) şi Dr. Swarna Khuntia. Susţine recitaluri de muzică indiană dar şi de muzică de cameră în România şi în străinătate. Mihai Sturza a încercat în aventura sa muzicală mai multe instrumente indiene, printre care şi bansuri (flaut indian) la care a acompaniat interpretarea solistei în cadrul recitalului de la Namaste India. Mihai Lupoaie (oboist în orchestra Operei Naţionale din Bucureşti) a acompaniat la armoniu, instrument importat de indieni la începutul secolului al XX-lea şi care este folosit în special de muzicienii sufi (musulmani). 
Concertul a debutat cu un khayal în rag Bihag. Aşezată în centrul scenei, folosindu-se de un swaramandal (o mică harpă orizontală) pentru susţinerea fundamentalei (în locul tampurei), Mahua Mukherjee coordona tot ce se întâmpla pe scenă, intrările instrumentiştilor, tempo-urile, frazarea. După un alaap (improvizaţie vocalizată) meditativ, subtil, cu ornamentele microtonale specifice lui Rag Bihag a urmat bandishul (compoziţia propriu-zisă) din 2 părţi (shtai şi antara). După rag Bihag, am ascultat o compoziţie în rag Hamsadwani, un mod pentatonic  a cărui denumire se poate traduce ca „sunetul lebedei”. A urmat un bhajan (compoziţie strofică) în rag Bhairavi şi, pentru că anul acesta se aniversează 100 de ani de la decernarea Premiului Nobel pentru Literatură lui Rabindranath Tagore, seara s-a încheiat cu un cântec compus de scriitorul bengalez şi care se numeşte Aguner Poroshmoni (Iluminează-mi sufletul cu flacăra divină).
Tânără dar având gravitatea unui maestru, Mukherjee nu abuzează de ornamente şi agilităţi pentru a face demonstraţii de virtuozitate, cu toate că vocea sa de un ambitus impresionant îi permite. Claritatea şi autenticitatea stilului sunt în prim plan, iar Mukherjee nu face compromisuri de natură structurală (renunţarea la secţiuni din compoziţie, în special a celei introductive - alaap) sau repertoriale (fusion, sau abordarea de lucrări ritmate) pentru a nu “plictisi” publicul. 



Prestaţia percuţionistului Sanjay Kansa Banik a fost spectaculoasă, impresionând cu tehnica impecabilă, agilitatea deosebită a mâinii stângi dar şi prin charisma sa. Banik nu este un acompaniator, ci un partener egal de scenă al cântăreţei. Ritmurile brodate pe talasurile muzicii hindustani, improvizaţiile calculate, matematice îmbinate cu frazele de asemenea improvizate ale lui Mukherjee au creat o polifonie complexă, un adevărat dans acrobatic al sunetelor. 
Merită menţionate de asemenea intervenţiile instrumentiştilor români. Mai experimentată în acest stil, Anne Marie Ene şi-a pliat lejer intervenţiile pe improvizaţia solistei, folosind inclusiv scordatura. Am putut admira în câteva momente timbrul dulce al flautului indian (Mihai Sturza), în timp ce armoniul lui Mihai Lupoaie susţinea construcţia melodică asemenea swaramandal-ului solistei. 
Deşi sonorizarea nu era cea mai fericită, concertul a fost o încântare. Autenticul a biruit comercialul, muzica având drept canale de exprimare oameni care au credinţa artei lor. Publicul nu poate reacţiona decât pozitiv, dovada fiind faptul că în locul bătăilor din palme şi a bâţâitului din picioare s-a instalat liniştea, manifestare onestă a respectului faţă de artist.
Felicitări trebuie adresate şi organizatorilor care au reuşit să-i aducă la Bucureşti pe aceşti muzicieni. Foarte inspirată a fost şi programarea festivalului în iunie, faţă de octombrie în anii trecuţi, întrucât natura a fost nu doar prietenoasă, ci chiar sugestivă.  În aerul cald şi umed, cu vegetaţia bogată şi viguroasă, cu fundalul de insecte ţârâitoare şi mierle, a fost reconstituită atmosfera post-musonică a Indiei.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Eveniment muzical şi editorial: lansarea partiturii „Pomenire. Un Recviem Românesc” de Ştefan Niculescu

A XVII-a ediţie a Săptămânii Muzicii Contemporane a constituit prilejul lansării partiturii „Pomenire. Un recviem românesc” aparţinând compozitorului şi academicianului Ştefan Niculescu în foyerul sălii de concerte a Societăţii Române de Radiodifuziune, eveniment urmat de audiţia lucrării în interpretarea Orchestrei Naţionale Radio, a Corului Academic Radio (condus de Dan Mihai Goia) şi a basului Pompei Hărăşteanu sub bagheta tânărului dirijor Tiberiu Soare. Realizată în condiţii grafice deosebite într-o veritabilă ediţie de lux, lucrarea a fost întâmpinată cu entuziasm de colegii de breaslă ai autorului, aceştia salutând iniţiativa Editurii Academiei Române pentru care tipărirea partiturii reprezintă o premieră. La lansare au luat cuvântul autorul, compozitorii Liviu Dănceanu, Dan Dediu, muzicologii Despina Petecel Theodoru şi Laura Manolache precum şi dirijorii Horia Andreescu, Tiberiu Soare şi Dan Mihai Goia, aceştia fiind implicaţi direct în realizarea actului artistic. Compozito

La Serva Padrona joacă în deplasare la Craiova

Sâmbătă, 14 octombrie, la ora 19.00 spectacolul independent de operă La Serva Padrona se va juca pe scena Cercului Militar din Craiova în cadrul Festivalului Internațional Elena Teodorini organizat de Opera Română Craiova.   Nu am apucat în nici o postare din social media să mulțumesc acestei instituții pentru invitație și pentru întreg sprijinul pe care ni-l oferă pentru ca spectacolul să se desfășoare cu succes, dar o fac acum. Între timp, am acordat un interviu telefonic domnului Florin Firu pentru Radio România Acrualități, așa cum a făcut și regizorul spectacolului, Alexandru Pătrașcu aici . Deci jucăm în deplasare, iar scorul interviurilor este 1:1  Mai sunt încă bilete și se pot achiziționa online aici:  https://iticket.ro/event/ticket/la-serva-padrona Transcriu în următoarele rânduri gândurile împărtășite cu ascultătorii Radio România Actualități Radio România Actualități:  Festivalul internațional “Elena Teodorini”, organizat de Opera Română Craiova, propune sâmbăta viitoare,

Serghei Rahmaninov: Vecerniile Op. 37

Creaţia religioasă a lui Serghei Rahmaninov cuprinde Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur Op. 31 şi Vecerniile Op. 37, mărturii ale legăturii spirituale a compozitorului cu tradiţia ortodoxă rusă. Vecerniile sunt scrise în contextul obligaţiilor profesionale pe care Rahmaninov le avea în calitate de inspector  de muzică la Liceul nobiliar pentru fete din Moscova, poziţie în care trebuia să organizeze de evenimente muzicale pentru susţinerea materială a armatei ruse. Lucrarea fructifică cercetările realizate de compozitor sub îndrumarea lui Stepan Smolensky (căruia i-a şi dedicat acest opus), a manuscriselor de muzica religioasă rusească din secolele al X-lea, al XI-lea. Aceste cercetări se înscriu într-un curent de explorare a muzicii sacre ruse iniţiat de Ceaikovski. Vecerniile (de fapt muzica pentru Vecernie şi Utrenie ) au fost compuse în 1915 şi definitivate în doar două săptămâni, primind recunoaşterea criticilor şi a publicului şi, spre deosebire de Liturghie, acceptate